Casa-laborator

1

Tudor Breazu a auzit de aceasta casa de la dentistul lui. A vazut-o, si-a dorit-o, nu si-a cumparat-o. La momentul respectiv nu avea bani, dar avea prieteni. „Nu voiam sa ii dau drumul. Daca nu puteam sa o iau eu, macar sa ramana in familie…”, povesteste Tudor Breazu. Asa a inceput sa-si sune prietenii si sa-i intrebe daca nu vor sa cumpere o mansarda. Nu a fost usor. Locul arata rau, rau de tot. Nu avea apa curenta, ploua prin acoperis, usa de la intrare era inchisa cu un lacat… Era o cazatura. Altfel, o partida buna… Aflata in centrul Bucurestiului, la doi pasi de biserica Anglicana si la trei de Gradina Icoanei, mansarda avea potential de casa deschisa, la care duc toate drumurile. „Vroiam sa stau in drumul tuturor, sa fiu in centrul centrului; daca s-ar fi putut, as fi locuit in ceasul de la Universitate.“

„Pana la urma a zis un prieten care statea in Militari ca o cumpara el.” Dar mai mult pentru entuziasmul lui Tudor, care i-a facut un PR frenetic. De altfel, dupa ce a cumparat-o, a lasat-o exact cum era, nu a facut nimic in ea. Nu a dus nici macar un arhitect sa faca niste planuri. „Era o casa abandonata; nu mai locuise nimeni de cinci ani, peretii erau cazuti, iar din loc in loc ploua pentru ca acoperisul era plin de gauri. Vecinii pusesera galeti sa mai adune apa in casa, ca sa nu se inunde. Era foarte insalubru. Iar partea in care se afla acum livingul era chiar un pod, cu barne roase de carii, un gunoi de nedescris. Ploua si acolo. Semana mai mult cu o magazie decat cu o casa de om.”

3

Intre timp, Tudor isi cumparase un apartament la gara. Intr-un bloc comunist, banal, fara energia mansardei de pe Arthur Verona. Dar locuibil. Incepuse sa lucreze la schitele de renovare, dar tot ii fugea gandul la prima dragoste. Adevarul este ca Tudor nu i-a dat apartamentului de la gara nicio sansa si l-a inselat cu prima ocazie. „Prietenul meu cu mansarda mi-a propus sa facem schimb de case. Apartamentul de la gara nu arata rau; Cu o spoiala il putea da la inchiriat, iar mie imi platea o diferenta cu care sa ma apuc de renovarea mansardei. Asa ca am facut schimbul fara sa mai stau pe ganduri.” Pe apartament daduse 90.000 Euro; la schimb, Tudor a primit de la noul proprietar mansarda si inca 25.000 Euro. In concluzie, mansarda l-a costat 65.000 Euro. Asta se intampla in iarna anului 2007.

 2

„Am vrut sa fie totul alb. Alb si aluminiu. Visam o casa laborator; ceva in genul unei hale industriale.” Proiectul i l-a facut un prieten, Leonid Clim, student la arhitectura. Leo a proiectat toata mobila, apoi a facut-o la un atelier de mobila care tocmai se deschidea; asa ca a beneficiat de preturi promotionale. Pe Virgil Stanca, proprietarul fabricii, l-ar recomanda oricand. A durat exact cat a zis ca dureaza, finisajele sunt impecabile si a acceptat orice provocare, nu a spus din start asta nu se poate. „Mobila e dintr-un pal special, vopsit; o tehnologie foarte scumpa si a fost foarte dificil pentru ca eu am cerut niste dimensiuni atipice, blaturi foarte late, unghiuri speciale.“