1
Tudor Breazu a auzit de aceasta casa de la dentistul lui. A vazut-o, si-a dorit-o, nu si-a cumparat-o. La momentul respectiv nu avea bani, dar avea prieteni. „Nu voiam sa ii dau drumul. Daca nu puteam sa o iau eu, macar sa ramana in familie…”, povesteste Tudor Breazu. Asa a inceput sa-si sune prietenii si sa-i intrebe daca nu vor sa cumpere o mansarda. Nu a fost usor. Locul arata rau, rau de tot. Nu avea apa curenta, ploua prin acoperis, usa de la intrare era inchisa cu un lacat… Era o cazatura. Altfel, o partida buna… Aflata in centrul Bucurestiului, la doi pasi de biserica Anglicana si la trei de Gradina Icoanei, mansarda avea potential de casa deschisa, la care duc toate drumurile. „Vroiam sa stau in drumul tuturor, sa fiu in centrul centrului; daca s-ar fi putut, as fi locuit in ceasul de la Universitate.“
